Când Ceauşescu a vizitat Turcia, au existat două probleme de protocol

de Octavian Silivestru
de Octavian Silivestru

În  a doua jumătate a secolului al XX-lea, relaţiile dintre România şi Turcia au cunoscut o apropiere în ciuda apartenenţei la două sisteme politice şi militare opuse. Astfel, la 1 martie 1946 relaţiile diplomatice dintre România şi  Turcia au fost ridicate la nivel de ambasadă. Au urmat vizite la cel mai înalt nivel.  După vizita oficială în Turcia a preşedintelui Consiliului de  Miniştri, Ion Gheorghe Maurer (23 – 31.7.1966), şi vizita oficială în România a primului ministru turc Suleyman Demirel (13 – 17.09.1966), a urmat vizita în Turcia a lui Nicolae Ceauşescu (24 – 29.3.1969). A fost prima vizită a unui şef de stat român în Turcia, după ce România îşi proclamase independenţa  faţă de Turcia.   Această vizită  a fost pregătită din partea română de către diplomatul Vasile Şandru.

Sosirea la Ankara a preşedintelui Consiliului de Stat al R.S.R., Nicolae Ceauşescu, împreună cu soţia, care la invitaţia preşedintelui Republicii Turcia, generalul Cevdet Sunay, a făcut o vizită oficială în Turcia.(24 martie 1969). sursa – „Fototeca online a comunismului românesc”, Cota: 10/1969
Sosirea la Ankara a preşedintelui Consiliului de Stat al R.S.R., Nicolae Ceauşescu, împreună cu soţia, care la invitaţia preşedintelui Republicii Turcia, generalul Cevdet Sunay, a făcut o vizită oficială în Turcia.(24 martie 1969). sursa – „Fototeca online a comunismului românesc”, Cota: 10/1969

În 1969 Ceauşescu a făcut o vizită în Turcia. Eu n-am participat la această vizită, dar am avut sarcina, fiind adjunct al ministrului, să pregătesc vizita. Şi s-au pus nişte probleme protocolare. Au fost două probleme. Una mai măruntă! Turcii obişnuiau să scrie, să indice pe invitaţiile la recepţie… ţinuta; şi aşa se obişnuieşte în toată lumea! Şi la ei se obişnuia ca la întâlnirile, la acţiunile protocolare de nivel de şefi de state… se indica ţinuta smoking! „Cravatte noire”, cum spun francezii. Ceauşescu nici n-a vrut să audă de aşa ceva. El aşa ceva nu îmbracă. Când am fost cu Ion Gheorghe Maurer [în 1967], Maurer s-a conformat. Şi-a făcut un smoking alb, foarte frumos… un amănunt, croitorul care i l-a făcut în grabă a uitat să-i coasă fundul la buzunarul în care-şi ţinea ochelarii! Şi când şi-a căutat ochelarii să-şi ţină discursul la masa pe care i-a oferit-o Demirel, nu şi-a găsit ochelarii! S-a uitat odată urât la noi! Noi nu ştiam despre ce se întâmplă. Ofiţerul care îl însoţea şi-a dat seama şi i-a adus alţi ochelari!

            Dar Ceauşescu nici n-a vrut să audă de smoking! Şi a fost o discuţie foarte dură. Turcii: „Dom-le, e protocolul nostru! Noi suntem ţară gazdă… dvs. ca musafiri  aveţi obligaţia să respectaţi protocolul nostru. Şi noi când venim în România respectăm protocolul dvs.”  Ceauşescu a fost absolut inflexibil! A trebuit să avem discuţii telefonice între ministrul nostru de externe [Corneliu] Mănescu şi  ministrul turc de externe ca să-i înduplecăm pe turci să renunţe la cererea aceasta.

            A doua problemă a fost mult mai  serioasă. Turcii propuseseră un program în care Ceauşescu era primit la Ankara. Acolo vizita dura două zile şi urmau să aibă loc convorbiri, după care  –  spuneau ei – se încheie vizita oficială şi  urma vizita neoficială la Izmir şi la Istanbul. Asta era de fapt ruta pe care turcii o ofereau. Şi despărţirea oficială de preşedintele Turciei urma să aibă loc la plecarea din Ankara! Iar la Istanbul, când va pleca spre ţară, Ceauşescu urma să fie salutat de autorităţile locale şi de ministrul de externe turc care ne însoţea pe tot parcursul acestui traseu. Ceauşescu a respins categoric această propunere.  Nu! Când el va pleaca din Turcia, să fie salutat la aeroport de şeful statului, aşa cum se cuvine! Am discutat cu turcii foarte insistent treaba asta. Turcii – nu! că ăsta e protocolul lor, ne-au dat exemple… Că a fost De Gaulle, că au fost alţi şefi de state acolo şi că toate lucrurile s-au desfăşurat aşa.  Le-am spus: „Dom-le! Pe noi nu ne interesează ce-a fost, dar nu se poate încheia vizita înainte ca şeful statului nostru să plece de pe teritoriul vostru! Şi lui trebuie să i se acorde toate onorurile protocolare aşa cum se cuvine unui şef de stat independent.” După multe discuţii am ajuns la o soluţie de compromis, şi anume : după prima rundă de discuţii la Ankara, Ceauşescu  a  vizitat oraşele Izmir şi Istanbul  şi de la  Istanbul a revenit la Ankara, unde a mai avut loc o rundă de discuţii de încheiere. Aşa că  plecarea oficială  s-a făcut din Ankara cu toate onorurile protocolare cuvenite! Aşa a decurs vizita lui Ceauşescu în Turcia din 1969.  A fost prima vizită a unui şef de stat român în Turcia, după ce România îşi proclamase independenţa  faţă de Turcia.

[Arhiva de istorie orală – Radio România. Înregistrare realizată de Mariana Conovici, 1994]