„Nu sunt de acord cu tine, dar sunt dispus să lupt până la moarte pentru apărarea dreptului tău de a nu fi de acord cu mine”

Autor necunoscut

Public un nou articol care combate legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, Senatul României, propusă de Crin Antonescu, George Scutaru şi Andrei Gerea şi care se află în consultare publică aici până pe 7 decembrie 2013.

Vă invit de asemenea să citiţi celelalte trei articole publicate pe Discerne pe acest subiect: aici, aici şi aici. Acest articol continuă şi completează argumentaţia începută săptămâna trecută. La sfârşitul articolelor, îţi prezint 14 modalităţi prin care şi tu te poţi pronunţa împotriva acestei legi.

  

Inteligenţa emoţională

Străbunica mea spunea că nu este de vină cel care mănâncă 10 pite, ci acela care le dă. Inteligenţa emoţională ne învaţă că nu trebuie să ne supărăm, sau să ne ofuscăm atunci când ni se cere ceva¹. Inteligenţa emoţională ne mai învaţă asertivitatea, adică arta de a refuza cu diplomaţie şi moderaţie. Eu înţeleg corectitudinea politică în spirit democratic, adică să auzim punctul de vedere al fiecăruia şi să ne manifestăm părerea cu moderaţie şi respect la adresa celuilalt, mai ales atunci când nu suntem de acord.

Dacă se pune problema de a face separaţia clară între o persoană şi ideile, orientările sale de toate felurile, eu sunt printre primii care să o susţină. În acest articol, ATENŢIE!, scriu despre o iniţiativă legislativă susţinută de o serie de politicieni şi îmi exprim părerea subiectivă şi argumentată referitoare la interpretarea acţiunilor lor. Nu am adus un argumentum ad hominem² şi nu i-am criticat şi nici judecat pe ei ca oameni, ca români, ci am judecat comportamentele şi acţiunile lor.

Winston Churchill spunea că democraţia este cel mai rău sistem politic în afară de toate celelalte pe care le-am încercat până acum. Ea se bazează pe majoritate – pe votul majorităţii care stabileşte şi pentru minoritate, cu condiţia fundamentală să o respecte şi să-i asigure libertăţile. Libertăţile de exprimare şi celelalte libertăţi stabilite prin drepturile omului şi prin constituţie. Corectitudinea politică ne învaţă cum să mediem între minorităţi şi între minoritate şi majoritate respectându-le pe amândouă. Într-o democraţie, şi majorităţile au drepturi, nu numai minorităţile.

Această lege a fost susţinută de reprezentanţii institutului „Elie Weisel”, care vorbesc în numele unei minorităţi etnice, pe care o apără şi bine fac pentru asta.

Sunt curios de ce unii preferă să îi atace pentru antisemitism pe unii din eroii nemului românesc în loc să se concentreze pe chestiuni mult mai grave şi vădit antisemite, cum este publicarea în România a cărţii în trei volume „De vorbă cu Dumnezeu”³, în care autorul Neale Donald Walsch promovează idei care neagă în totalitate suferinţa provocată celor 6 milioane de evrei de către Hitler⁴. Nu am auzit şi nu am citit despre modul în care reprezentanţii institutului „Elie Weisel” au reacţionat la publicarea în limba română şi distribuţia în România a acestei cărţi şi a multor altora ale acestui autor. Ar fi îndreptăţiţi, chiar şi numai în baza legislaţiei existente până acum să militeze pentru interzicerea acestor cărţi în România şi defăimarea autorului. De ce atunci, oare, se concentrează asupra unor manifestări care sunt permise de legislaţia din România? Care este misiunea lor, mai exact?

Există suficiente dispute pe marginea dimensiunilor crimelor, jafurilor şi trădărilor comise, a căror detalii sunt discutate de către istorici. Consider că Holocaustul în România a existat, nu trebuie minimizat, dar nici exagerat. Este treaba istoricilor să stabilească adevărul istoric⁶.

Respect dreptul oricăror evrei şi reprezentanţi ai comunităţii lor să-şi apere adevărul istoric şi să lupte cu naţionalism pentru recunoaşterea drepturilor şi libertăţilor lor, oriunde. Îi salut şi îi felicit pentru zelul lor, pentru entuziasmul şi seriozitatea cu care luptă pentru imaginea ţării lor şi a poporului lor în lume. Le mulţumesc pentru contribuţia pe care o declară la exercitarea democraţiei în România. Noi, românii, ar trebui să luăm lecţii de patriotism şi naţionalism de la evrei.

În acelaşi timp, consider că această iniţiativă legislativă trece peste moderaţie, peste corectitudinea politică şi nu mai este un act de apărare, ci un act de agresiune împotriva poporului român, deoarece reprezentanţii institutului „Elie Weisel” doresc să extindă vina pentru acţiunile comise de unii asupra unei întregi mişcări, mişcarea legionarilor şi mai ales, la fiecare membru în parte al mişcării legionare, pentru principiul de a fi aderat la o ideologie legionară. Dar să ne amintim că Mişcarea Legionară a fost un partid politic, iar în intermediul unui partid politic, sunt numeroase contradicţii şi referitoare la ideologie, şi referitoare la modul în care este pusă în practică această ideologie. Oamenii sunt mai mult decât ideile pe care le au în timpul vieţii şi trebuie făcută separaţia între om şi ideil sale, între persoană şi comportament.

Statul român nu a organizat camere de gazare cu scopul de a-i extermina pe evrei aşa cum s-a întâmplat în alte state. Aşa cum este exagerat să spunem că niciun evreu nu a suferit de pe urma vreounui legionar, tot la fel de exagerat este să spunem că mişcarea legionară şi absolut fiecare om în parte care a fost arestat sau ucis de statul român sub această etichetă i-ar fi exterminat pe evrei pe teritoriul României pentru că aceştia ar fi fost pe agenda lui Hitler. Adevărul istoric şi politic nu ne lasă să facem asta, oricât de mult şi-ar dori-o unii sau alţii. Nicăieri în lumea civilizată, pentru apartenenţa sau doar simpatia în relaţie cu un partid politic nu se aduce o sentinţă individuală identică fiecărui membru al său.

Nici corectitudinea politică şi nici democraţia nu presupune că o minoritate etnică şi religioasă are dreptul să „bage pumnul în gură” unei majorităţi etnice şi religioase şi să o reducă la tăcere atunci când aceasta îşi exprimă dreptul liber de a-şi cinsti eroii din vremea comunismului, nu pentru că aceştia ar fi prigonit personal evreii, nici pentru că aceştia i-ar fi făcut personal agenda lui Hitler, ci pentru că au suferit şi unii au şi murit sub talpa unei dictaturi comuniste. Aşa cum evreii au fost prigoniţi pe nedrept pe vremea celui de-al doilea război mondial, aşa au fost prigoniţi pe nedrept şi românii pe vremea comunismului, sub diferite pretexte: că erau chiaburi, proprietari, moşieri, capitalişti, preoţi, foşti politicieni în regimurile interbelice, legionari şi chiar membri din vechea gardă comunistă. Românii nu interferează cu celebrarea eroilor şi victimelor evreieşti ale Holocaustului şi cu atât mai puţin românii care aprind o lumânare şi spun două vorbe de binecuvântarea în memoria sfinţilor închisorilor comuniste, de exemplu în memoria lui Valeriu Gafencu, care s-a sacrificat în închisoare inclusiv pentru evrei, după cum atestă mărturiile istorice.

Cu atât mai puţin, românii care protestează împotriva exploatării nejudicioase a resurselor naturale, nu interferează cu cinstirea şi pomenirea victimelor nazismului şi fascismului. România şi românii, după Revoluţie, le-au respectat evreilor drepturile şi libertăţile, le-au vândut pământuri, au avut relaţii armonioase comerciale, sociale şi culturale şi i-au tolerat inclusiv atunci când Shimon Peres a declarat în 10 octombrie 2007, la hotelul Hilton din Tel Aviv că „Israel cumpără România”⁷. Oare chiar se poate spune că evreii ar fi fost prigoniţi în vreo manifestare a lor în România de după Revoluţie?

Este irelevant de ce unii doresc să-i împiedice pe majoritatea românilor creştini şi ortodocşi să-şi plângă eroii, să-şi vindece rănile trecutului şi să înveţe din acest trecut, conform principiului enunţat mai sus în ceea ce priveşte inteligenţa emoţională. Este dreptul lor să propună modificarea O.U.G. 31/2002, este dreptul lor să ceară. Este inteligent emoţional să nu ne supărăm. Să ne aducem aminte că în dragoste şi în politică multe se permit. Şi este dreptul (şi datoria de conştiinţă, aş adăuga) politicienilor români care au posibilitatea de vot, să refuze această cerere. Pe mine nu mă deranjează că au cerut, mă deranjează, mă înspăimântă chiar, că există riscul, posibilitatea ca ei să primească ceea ce au cerut, dacă tu, dacă eu, nu intervenim.

Democraţia funcţionează după anumite sisteme. Oamenii puterii pot folosi pârghiile democraţiei pentru a continua să o dezvolte şi să îi asigure prosperitatea. Libertatea rămâne liberate atâta timp cât o foloseşti pentru a o prezerva. Dar democraţia poate fi folosită şi pentru a-şi alege propriul sfârşit. Căci libertatea de alegere conţine cu sine şi responsabilitatea pentru consecinţe, care nu mai sunt la alegere. Dacă această lege propusă de domnii Antonescu, Scutaru şi Gerea trece şi este acceptată, atunci toţi românii îşi pierd din libertate şi îşi pierd democraţia, căci atunci când libertatea unuia afectează dreptul celuilalt şi îl calcă în picioare, nu mai vorbim despre libertate, ci despre constrângere.

„Extremismul în apărarea libertăţii nu este un viciu”

Barry Goldwater

 

  

Ce este extremismul?

Dacă aici este înfierat extremismul, să ne aducem aminte ce este extremismul. Extremismul este o noţiune foarte relativă, care defineşte o poziţie politică foarte distanţată de centru, de „mainstream”. Spre exemplu, socialismul nu era considerat extremism politic în SUA anilor ’20, dar era demonizat în SUA anilor ’50. Revoluţia franceză, Războiul american de independenţă, mişcarea de aliberare de sub sclavie din SUA, Revoluţia din 1989 – toate au fost mişcări extremiste la vremea lor, dar acum nu mai îndrăznim să ne gândim la ele astfel, întrucât ele au devenit celebrate, considerate normale, acceptate şi aplaudate de comunitatea internaţională. În raport cu vremea şi cu conducătorii din acea societate, Iisus Hristos a fost un extremist şi a fost crucificat pentru asta, dar naşterea Lui a împărţit istoria: înainte şi după.

Luptătorii pentru independenţa Irlandei erau numiţi acum un secol „terorişti” şi „extremişti”, iar acum sunt celebraţi ca eroi naţionali. Aşadar, dreptul la extremism este tolerat, ba chiar garantat într-o societate civilizată, liberă şi democratică. „Extremismul” este o etichetă care este pusă de autorităţi, de obicei arbitrar, peste cei care protestează împotriva unei anumite organizări. Dar atunci când această organizare este coruptă, împotriva naţiei şi a patriei, împotriva locuitorilor şi a teritoriului, atunci este datoria civică a cetăţenilor care nu sunt de acord cu aceasta să protesteze.

Astăzi, tot mai mulţi pun semnul egal între naţionalism şi extremism, iar ca exemplu ne sunt arătaţi cu degetul Gheorghe Funar şi Corneliu Vadim Tudor, ca şi cum extremismul şterge naţionalismul (adică modul în care se spune acoperă justeţea parţială a ce se spune) sau ca şi cum naţionalismul poate fi exprimat doar prin extremism.

Democraţia nu a promis niciodată că ne va apăra de extremism. Democraţia nu a promis niciodată că ne va apăra de cei care doresc să-i pună capăt. Este foarte uşor să condamni o idee, un cuvânt, dând un exemplu extrem. Problema este că, odată ce începi, greu mai este să te opreşti, iar limitele se înceţoşează, mai ales pentru cei care sunt apăraţi de imunitatea parlamentară.

Naţionalismul pledează pentru definirea sa justă şi pentru credibilitate.

Naţionaliştii români au aceleaşi drepturi şi libertăţi la exprimare ca şi ceilalţi oameni pe teritoriul României. Inclusiv şi mai ales, naţionaliştii maghiari sau unguri, au parte de apărarea drepturilor şi libertăţilor lor pe teritoriul României. Nu mai multe, nici mai puţine, ci aceleaşi.

Naţionaliştii maghiari au libertatea să spună că Transilvania e toată a lor (chiar dacă eu şi, intuiesc, mulţi alţi români nu suntem de acord cu asta), iar naţionaliştii evrei au libertatea să spună că toţi legionarii i-au persecutat pe evrei (chiar dacă eu şi, intuiesc, mulţi alţi români nu suntem de acord cu asta). Au dreptul să spună asta şi să ceară legi pentru asta fără să se ridice întrebarea dacă acesta este extremism sau nu.

Într-o democraţie stabilă, nu este cazul să ne temem de extremism, căci drepturile celor mulţi primează asupra extremismului celor puţini. Dar în acest context, susţinătorii politici ai acestei legi, în frunte cu domnii Crin Antonescu şi Victor Ponta, consideră drept extremism naţionalismul şi patriotismul român exprimat de români în România prin proteste împotriva exploatărilor Roşiei Montane şi a gazelor de şist? Foarte interesantă perspectivă. Să ne aducem aminte că totuşi nu doar minorităţile au drepturi într-o democraţie, ci şi majorităţile.

„Eu nu comentez, eu la crucificările neamului românesc mă închin”

Dan Puric⁸

Războiul politic împotriva ortodoxiei poporului român

Ce doresc susţinătorii legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii? Ce primesc ei, în schimbul acestui „laissez faire, laissez passer” prost înţeles? Iarăşi este irelevant, pentru că în orice caz, consecinţele, după părerea mea, sunt condamnarea naţionalismului, a patriotismului şi a ortodoxiei şi scoaterea lor în afara legii. Legea aceasta nu este o lege ce ataca doar ortodoxia, ci creştinismul ca întreg spectru de confesiuni şi valorile de viata divine. Însuşi discernământul cetăţeanului român este pus sub restricţie.

„Istoria este studiul schimbării de-a lungul timpului. Şi ce se schimbă? Asta este: sunt contrariile care se îndreaptă unele împotriva celorlalte. Mişcarea Drepturilor Civile este despre două mentalităţi opuse: majoritatea credea că oamenii nu sunt născuţi egali. Şi o minoritate a considerat că erau. Aşa că acea minoritate luptă şi se opune, până când în cele din urmă devine o majoritate” (Anna Boden & Ryan Fleck, scenariştii filmului „Half Nelson”, care a câştigat 30 de premii internaţionale). Aceasta este o lege împotriva istoriei, întrucât interzice nu doar schimbarea, ci şi ideea de schimbare – care poate să fie realizată inclusiv şi mai ales prin forme de protest paşnice, intelectuale – cum sunt publicarea unor articole.

Şi am să argumentez cum anume această lege este anticreştină legându-mă de exemplul părintelui Justin Pârvu. Părintele Justin Pârvu a fost închis pe nedrept în timpul comunismului şi a supravieţuit cu greu în închisoare. A murit în cele din urmă tot din cauza unei complicaţii datorate suferinţelor îndurate în temniţele comunismului. El este un pătimitor al închisorilor comuniste, dar o voce puternică ce nu a murit, ci a reuşit să supravieţuiască şi să devină cel mai mare duhovnic al românilor. Foarte probabil, el a spovedit de-a lungul timpului, peste un milion de români. Să ne întrebăm câţi din aceştia au murit şi câţi încă mai sunt în viaţă. Sute de mii de oameni l-au plâns atunci când au murit şi l-au cinstit ca pe un sfânt. S-au atestat minuni care s-au întâmplat la mormântul lui şi mărturii care i-au îngrozit pe mulţi⁹, care îl consideră sfânt, chiar dacă el încă nu a fost canonizat.

Atunci când părintele Justin Pârvu vorbea, poporul român asculta cu conştiinţa. Părintele nu a fost doar un mare vorbitor, ci a fost şi un cetăţean român model de conştiinţă şi activitate civică. La iniţiativa sa, s-au strâns peste un milion de semnături pentru a cere un referendum pe tema actelor biometrice. Deşi un milion de cetăţeni este un număr mai mult decât suficient pentru a solicita un referendum şi chiar pentru a da o lege, această iniţiativă a fost trecută cu vederea. Peste un milion de români au semnat că sunt împotriva actelor cu cipuri RFID¹⁰. Acesta este un alt fapt istoric.

De ce îl cinstim pe părintele Justin? Pentru că a persescutat evreii şi pentru că i-a vorbit de rău? Nici vorbă de aşa ceva. Nu a făcut-o şi noi, românii, nu l-am elogia pentru asta. Pentru că a făcut parte din mişcarea legionară? Nu, nu pentru asta îl elogiem, deşi o minoritate probabil îl apreciază penteu această afinitate. Îl elogiem pe părintele Justin ca pe o conştiinţă religioasă, ca pe un părinte duhovnic mărturisitor al ortodoxiei care a ajuns să-i iubească pe cei care îl prigoneau în închisoare şi îl elogiem pentru conştiinţa civilă de care ne-a dat model şi pentru duhul moderaţiei, al smereniei şi al blândeţii de care a dat dovadă. El nu a încurajat lumea nici măcar să iasă în stradă, ci i-a îndemnat pe toţi la rugăciune şi a acţionat pe căi paşnice, diplomatice, corecte politic şi legale (de exemplu, referendumul). Părintele Justin Pârvu a avut cuvinte de laudă pentru un legionar, iar pentru asta, în viziunea celor de la Institutul „Elie Weisel” el reprezintă, în ciuda tututor celor menţionate până acum, un contra-exemplu periculos pentru români.

Eu am cuvinte de laudă pentru părintele Justin Pârvu. Şi pentru Valeriu Gafencu, mucenic al Sfintei Biserici Ortodoxe universale, pentru a cărui canonizare se fac primi paşi în România şi Republica Moldova¹¹. Şi pentru pr. Dumitru Stăniloaie (cel mai mare teolog român al secolului XX), Ioan Ianolide, Gheorghe Jimboiu, pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa, Radu Gyr, Petre Ţuţea, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu, Vasile Voiculescu, pr. Sofian Boghiu, pr. Roman Braga, Dinu Pillat, Alexandru Mironescu, Paul Sterian, prof. Moţaş, Traian Brăileanu, Ion Petrovici, Traian Harseni, Ernest Bernea, Nicoleta Nicolescu, pr. Arsenie Papacioc, pr. Arsenie Boca, pr. Benedict Ghiuş, pr. Gherasim Iscu, Ilarion Tudor, pr. Ilarion Felea, pr. Sandu Tudor, maica Mihaela Iordache, Costache Oprişan, monah Marcu Dumitrescu de la Sihăstria, pr. Ilie Lăcătuşu, pr. Dimitrie Bejan,, Constantin Dragodan, Ştefan Vlădoianu, Constantin Oprişan, Alexandru Ioanid, A. Vişoran, C. Paragină, Gheorghiţă Viorel, Gheorghe Niţescu. Şi pentru toţi cei pe care încă nu i-am aflat. Sau pe care am uitat să-i menţionez. Mulţi din aceştia sunt cinstiţi deja nu doar pe continentul european, ci şi pe cel american¹².

Şi nu pentru că aceştia ar fi fost legionari. Nu-mi pasă dacă au fost legionari sau nu. Am cuvinte de laudă asupra lor pentru că au fost ortodocşi care au pătimit pentru credinţa lor în Dumnezeu şi pentru convingerile lor ideologice. Au refuzat să se supună unui sistem totalitar. Şi au preferat să fie închişi şi cu conştiinţa curată decât în afară, şi cu conştiinţa pătată. Românii au dreptul să ia exemplu de la ei, căci pentru naţiunea română, născută creştină, ei au pătimit, şi pentru idealurile de libertate care nouă astăzi ne permit să fim cine suntem. Comemorarea celor care au căzut la Revoluţie este incompletă faţă de o mărturisire a celor care au mărturisit înaintea lor, a celor care au suferit şi din aceştia, care au murit în temniţele comuniste. Iar aceştia, la rândul lor, i-au mărturisit pe toţi cei care înaintea lor au apărat patria şi neamul românesc.

Ah, şi este cumva posibil, doar posibil – nu probabil, zic – ca acest atac împotriva ortodoxiei să aibă legătură cu faptul că Patriarhia Română condamnă de asemenea proiectul de exploatare cu cianuri de la Roşia Montană¹³? Să ne aşteptăm în curând la un nou val de atacuri publice împotriva BOR sub pretextul uscăturilor şi cozilor de topor din Biserică?

„Pe cel ce Mă va mărturisi pe Mine în faţa oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu în faţa Tatălui Meu Care este în ceruri”

Matei 10:32

  

Conştiinţa unei mărturisiri

Eu nu sunt legionar, nici politician şi nici nu-mi propun să fiu, nici una, nici alta. Nu sunt istoric. Nu aparţin de nicio organizaţie guvernamentală sau non-guvernamentală, nu aparţin nici măcar de vreo asociaţie profesională sau de vreo instituţie română sau străină. Nu sunt om de ştiinţă. Nu mă consider a fi foarte religios. Nu am vreo autoritate pe care să o flutur ca pe un steag pentru a conferi credibilitate celor scrise aici. Nu sunt patriot, nu sunt naţionalist. Nu sunt protestatar, nici militant. De fapt, de obicei, nici măcar nu scriu despre asemenea subiecte. Pe Discerne, acest blog în limba română, scriu de obicei despre dezvoltare personală¹⁴, profesională¹⁵ şi organizaţională¹⁶: cum să faci business¹⁷, cum să cercetezi¹⁸, cum să te informezi¹⁹ , cum să convingi²⁰ şi, nu în ultimul rând despre conştiinţă²¹. Conştiinţa care este întreţinută cu discernământ²². Dacă ceea ce am scris aici este de valoare sau nu, stă pentru dvs. să judecaţi.

Am amintit despre separaţia între persoană şi ideile sale. Poate că unii vor folosi un sofism de tipul „argumentum ad hominem”, adică vor încerca să discrediteze unele din ideile acestea atacându-mă pe mine. Consider că aceste cuvinte ale mele pe subiectul acestei propuneri legislative se legitimează prin însăşi conţinutul lor. Eu nu sunt decât un cetăţean român, care îşi susţine ideile subiective şi personale în public ca parte a dreptului fundamental de exprimare. Aşa cum poţi să o faci şi tu.

Ceea ce am scris aici nu solicită cine ştie ce cunoştinţe, poţi şi tu să scrii ceva asemănător. Acest mesaj nu este părtinitor vreounui partid sau vreounei organizaţii şi nici nu este scris împotriva cuiva. Nu critic pe nimeni, nu acuz pe nimeni. Mai am dreptul legal să scriu asemenea idei doar dacă această lege va fi respinsă, sau până când ea va intra în vigoare. Fie că eşti de acord cu mine (parţial sau total), fie că nu eşti de acord cu mine, ai dreptul şi libertatea să exprimi asta, cu respect. S-ar putea să nu am dreptate în tot ce scriu, dar ceea ce scriu este legitim, argumentat şi bazat pe fapte şi este pentru conştiinţa ta.

Conştiinţa naţională (şi creştină) de român nu se afirmă doar la nivelul imaginii, preocupându-ne de imaginea (brandul) României şi a românilor în străinătate, şi nu doar în drapeluri şi imnuri, ci se afirmă la nivelul identităţii: cine suntem.

CINE EŞTI TU, ROMÂNE, CÂND TE LAŞI CĂLCAT ÎN PICIOARE ÎN ŢARA TA?

„Patria se cheamă norodul, iar nu tagma jefuitorilor.”

Tudor Vladimirescu (a propos, un alt „extremist” al vremurilor sale)

  

Participă şi tu!

Să arătăm că putem să exprimăm cu moderaţie, respect şi disciplină protestul şi părerile noastre nu doar ieşind în stradă, ci şi în format electronic. Să ne amintim că 1 decembrie este nu doar sărbătoare naţională, ci şi creştin ortodoxă. Să ne amintim că în duminica ce recent a trecut, pe 1 decembrie 2013, la Sfânta Liturghie s-au pomenit toţi conaţionalii noştri, de peste tot şi de oriunde. Să ne amintim şi că, chiar dacă nu suntem toţi românii ortodocşi, ci doar o majoritate, drepturile tuturora sunt afectate printr-o asemenea lege şi ce înseamnă ea. Dacă unii politicienii nu au reuşit să rescrie Constituţia, atunci ei încearcă să transforme identitatea românului prin privarea acestuia de libertatea conştiinţei.

Ce poţi face tu, române în legătură cu această lege, după părerea mea? Cât te lasă conştiinţa şi bunavoinţă din acestea

1. Citeşte şi dă mai departe aceste articole de pe blogul meu pe toate reţelele sociale, mai ales pe: Facebook, LinkedIn, Twitter.

2. Analizează legea care este disponibilă aici şi scrie completând acest formular care sunt argumentele tale împotriva adoptării ei. ATENŢIE! Legea este în dezbatere publică doar până pe 7 decembrie 2013, ceea ce înseamnă că se vor lua în considerare doar documentele care vor fi trimise până pe 7 decembrie la miezul nopţii, după care decidenţii politici vor dezbate. Unele din acţiunile celelalte pot fi făcute şi după această dată, dar aceasta este URGENTĂ.

3. Scrie mesaje electronice pe e-mail şi reţele sociale politicienilor şi liderilor de opinie pe care îi cunoşti, precum şi jurnaliştilor din blogosferă, presa scrisă şi audio-vizuală, pentru a deveni conştienţi de pericolul acestei iniţiative legislative şi transmite-le argumentele tale cu privire la această lege. Găseşti liste cu adresele de e-mail ale deputaţilor şi senatorilor

4. Adresează cereri argumentate Curţii Constituţionale din România pentru a sesiza neconstituţionalitatea acestei legi. Argumentele sunt foarte uşor de formulat dacă iei textul Constituţiei României şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi îl compari cu textul legii propuse.

5. Promovează aceste articole către reprezentanţii Ambasadelor ţărilor din UE în România şi întreabă-i care este poziţia oficială a lor faţă de această ameninţare la adresa democraţiei.

6. Publică şi tu pe Discerne despre acest subiect! Citeşte aici care sunt paşii ca să colabărăm.

7. Preia acest articol pe blogul tău, integral sau parţial, ATENŢIE, cu preluarea integrală a linkurilor şi referinţelor din text şi cu specificarea numelui autorului (Marcus Victor Grant) şi a linkului original al acestui articol.

8. Dacă lucrezi în televiziune sau radio, cheamă invitaţi, ia interviuri, fă o anchetă pe acest subiect şi adu-l în atenţia conştiinţei publice.

9. Tradu acest articol în engleză şi trimite-mi-l şi mie şi de asemenea la toţi europarlamentarii din Uniunea Europeană, să ştie şi ei în ce fel este atacată democraţia în România. O listă a e-mail-urilor lor poate fi găsită aici (sute de e-mail-uri pe o singură pagină). O altă listă a lor este aici (pe pagina fiecăruia este şi adresa de e-mail)

10. Iniţiază o petiţie internaţională în legătură cu acest subiect pe Avvaz.org

11. Contactează oricare din sutele de ziare din lumea întreagă ale căror date de contact sunt trecute aici şi solicită-le să scrie cu privire la acest subiect.

12. Scrie pe blogul tău despre acest subiect, folosind inclusiv materialele bibliografice la care m-am raportat, precum şi alte materiale asupra cărora te invit să te documentezi din proprie iniţiativă.

13. Scrie pe reţelele sociale statusuri care să trezească atenţia asupra acestui subiect.

14. Roagă-te la sfinţii închisorilor comuniste care au pătimit şi au murit în România, ca să nu treacă această lege şi să avem în continuare dreptul neîngrădit de a-i cinsti. Iată aici o rugăciune scurtă şi aici un întreg acatist. Propun, celor care pot şi sunt de acord, să ne rugăm în fiecare zi până la Crăciun – la miezul nopţii, ora României 12 AM sau 00.00. Vezi aici ora exactă a României pentru sincronizare.

Fă-le acum, mâine s-ar putea să fie prea târziu!

Crezi că nu te afectează? Mai gândeşte-te!

“La început naziştii au venit să-i ridice pe comunişti

Și eu nu am strigat în apărarea lor pentru că nu sunt comunist,

Apoi au venit după evrei,

Și eu nu am strigat pentru ca nu sunt evreu.

Au venit apoi pentru sindicalişti şi catolici

Și nici atunci nu am strigat pentru că nu sunt nici sindicalist și nici catolic.

Când au venit după mine,

Nu mai era nimeni în jurul meu să se ridice în apărarea mea.”

Happy Democracy!
îţi mulţumesc!

Marcus Victor Grant

Copyright © Marcus Victor Grant 2013-prezent, toate drepturile rezervate.

Materialele publicate pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Vă invit să preluaţi acest articol numai cu creditarea numelui meu, a linkului către acest articol şi a notelor de subsol. Vă rog să nu scoateţi din context afirmaţiile mele sau să le prezentaţi fără argumentele la care am făcut referire.